miercuri, 16 septembrie 2020

  DE CE SĂ MERGI LA VOT?

 

Cu toții suntem obișnuiți sa judecam deciziile guvernanților, să-i judecăm pe parlamentari, pe primari, pe consilieri. Să spunem că nu-s buni. Auzim deseori sintagma: ”toți sunt niște hoți”, ca laitmotiv pentru a nu merge la vot.

 

Pe tine nu te-a interesat cine îți va conduce țara, orașul sau comuna. Tu ai preferat să stai acasă. Prin lipsa ta la vot ai dovedit că nu te interesează cine te conduce. Atunci de ce ești nemulțumit?

Te plângi că ”aleșii” fură? Poate că așa e, dar ți-ai pus vreodată întrebarea de ce? Răspunsul e simplu: pentru că tu, prin dezinteresul tău, ai fost de acord cu asta.

Vrei să fie la fel și în următorii 4 ani? În loc să bârfești, de ce sa nu pui votul acolo unde iți este gura? Pentru că întotdeauna ai cu cine vota. Printre atâția candidați, e imposibil să nu fie și unul-doi cinstiți. Iar dacă chiar crezi că niciunul nu e bun, votează-i pe toți! E și asta o formă de protest.

Sau, ești oare incapabil sa faci o judecata de valoare într-un caz atât de important? Atunci care este utilitatea ta sociala? Dacă înțelegi destul cât să îți dai cu părerea, de ce sa nu îi dai părerii tale și o oarecare greutate?

Pe 27 septembrie, măcar încearcă! Votul nu doare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu