joi, 6 iunie 2019

6 Iunie - Ziua Eroilor




Asociația Arca Lex, în parteneriat cu Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, filiala Gorj – ”General Ioan Culcer”, a marcat Ziua Eroilor în mijlocul elevilor Colegiului Tehnic ”Ion Mincu” și ai Școlii Gimnaziale ”Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu.
Activitățile au constat într-o expoziție de fotografie, reprezentând profiluri ale eroilor români din Războiul pentru Independență și cele două războaie mondiale, precum și o prezentare în power-point cu tema ”Profilul eroului în forțele armate române”. Tabloul nu ptea fi complet fără prezența ostașului ”Costel”, un manechin îmbrăcat în ținută de epocă, specifică soldaților români din cel de-al doilea război mondial.
A surprins în mod plăcut interesul manifestat de auditoriu – reprezentat de elevi ai claselor a V-a și a IX-a de la cele două instituții de învățământ –, care a participat activ la prezentări, transformându-le în activități cu un pronunțat caracter interactiv.
Felicităm în mod deosebit d-nele profesoare  Marcoci Roxana și Badea Lăcrămioara pentru modul în care au reușit să insufle elevilor dragostea pentru istorie!
La final, Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae”, Asociația Arca Lex și ANCMRR ”Grl. Ioan Culcer” au depus coroane de flori la monumentul Ecaterinei Teodoroiu.



duminică, 2 iunie 2019

Manipularea social-media



Câteva măsuri pe care le poți lua pentru a nu cădea în plasa încercărilor de manipulare din social media:
Imagini pentru manipularea social-media 1. Verifică sursa informațiilor. Aici găsiți lista site-urilor cunoscute că răspândesc știri false și teorii ale conspirațiilor în România (https://verificasursa.ro).
2. Verifică informația din mai multe surse. Dacă o găsești doar pe un singur site, este cel mai probabil falsă.
3. Verifică dacă sursa de informare este afiliată politic.
4. Dacă o informație pare prea „înflorită”, cel mai probabil este.
5. Verifică sursa sondajelor de opinie.
6. Fii atent la calitatea scriiturii. Dacă un material pare scris de un amator, cel mai probabil este o încercare de manipulare.
7. Verifică data la care a fost publicat materialul.
8. Verifică sursele pe care materialul le citează și link-urile către surse de informare externe site-ului pe care te afli. Dacă ele nu există, cel mai probabil citești o minciună.
9. Întreabă un prieten. Dezbaterea (nu conflictul verbal, atenție!) este un exercițiu sănătos pentru dezvoltarea spiritului critic și abilităților de analiză.
10. Verifică sursa pozelor.
11. Verifică aici corectitudinea afirmațiilor făcute de politicienii români.
12. CITEȘTE! Contextul și cunoașterea istoriei sunt importante în combaterea fenomenului „fake news”.



Preluat de pe https://alegerieuroparlamentare.digi24.ro/…/alegerile-europ…
Imagine preluată de pe https://www.startupcafe.ro/smart-tech/startup-manipulare-social-media-inteligenta-artificiala.htm