Despre jurnaliști, politicieni, (ne)cunoașterea legii
de către cei care ar trebui să o aplice și ”statul paralel”
”Jurnaliști, politicieni, necunoașterea legii, stat paralel”? Hmmm, cam mare ciorba asta. Și totuși...
Vedem, zilele acestea, o adevărată avalanșă de acuzații aduse instituțiilor de aplicare a legii după cazul nefericit al adolescentelor ucise în Caracal de un criminal în serie.
Fără îndoială, ceea ce s-a întâmplat acolo este o dramă. O dramă speculată abil de toată mass-media românească, care a găsit un subiect de senzație ce permite acuzarea în bloc a autorităților pentru incompetență. O dramă speculată la fel de abil de unii politicieni, care se folosesc de ea pentru a-și ataca adversarii politici. Cu o săptămână și ceva în urmă, asistam la o altă avalanșă de acuze, din aceleași direcții, generată de ”cazul Sorina”, copila adoptată de o familie americană.
De fapt, și jurnaliștii, și politicienii, se folosesc de nenorocirea unor familii pentru a-și atinge propriile scopuri. Este etic și moral să procedezi astfel? Păi, să vorbești de etică și moralitate în politică sau presă e cam greu...
Dacă întrebi pe vreunul din jurnaliștii sau politicienii care au înfierat cu mânie proletară autoritățile statului, de numele vreunui alt copil instituționalizat sau dispărut, va zice că-l înjuri de mamă. Evident că nu știe și nici nu-l interesează. Dacă nu e ceva care să-i servească propriului scop, pur și simplu nu-l interesează. Cu toții, însă, vor ca noi, prostimea, să ascultăm alegațiile lor. Să pară și ei interesanți... Nu le trece prin minte că atitudinea lor trezește și dezgust în rândul ”consumatorilor” de știri...
Revenind la cazul recent de la Caracal, nu putem să nu observăm că, din păcate, a fost un lanț de cauze care au generat efectul nociv, concretizat într-o dramă. Putea fi, acesta, evitat? În actualele circumstanțe, mă îndoiesc. Haideți să le analizăm puțin, pentru a identifica toate cauzele reale care au condus și conduc la astfel de nenorociri.
În primul rând, avem de-a face cu o acută lipsă de personal în instituțiile de aplicare a legii. O să mă refer doar la Poliție, deși analiza e valabilă pentru toate structurile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Toți specialiștii cu experiență, de la agent la chestor, s-au retras și se retrag în continuare din activitate, speculând o ordonanță de guvern ce le permite să se pensioneze la vârste la care au ajuns la apogeul competenței profesionale. O ordonanță dată de un partid care, în loc să guverneze, nu a fost interesat decât de protejarea propriilor lideri de mâna legii. Intuind, probabil, că atacurile concertate împotriva justiției nu vor avea efectul scontat, întrucât și polițiștii, și ofițerii de informații, în majoritatea lor, au propriile crezuri și cutume și au depus un jurământ de credință față de țară, nu față de un partid, politicienii cu pricina au luat în calcul și planul B: pensionarea anticipată a celor care aveau capacitatea de a-i trimite după gratii. Iar acest plan B a reușit. Polițiștii și ofițerii de informații au părăsit în masă sistemul, exact când societatea ar fi avut mai multă nevoie de ei. Și, cum un specialist în aceste domenii nu se face peste noapte, societatea a ajuns să solicite sprijin unei instituții care nu poate, obiectiv, să-l ofere. Pentru că nu are cu cine. Ascultam, amuzat dar și cu amărăciune, cum un ministru de interne făcea planuri de încadrare rapidă cu personal a instituției pe care o păstorea. O instituție cu un deficit de peste 10 mii de oameni. Probabil nici dacă ar fi avut inelul lui Rumburak n-ar fi reușit nici măcar să-i încadreze, darămite să mai scoată și specialiști din ei. Legat de pregătirea polițiștilor, fac o paranteză care nu are legătură cu speța de mai sus dar este edificatoare în ceea ce privește (ne)cunoașterea legii de către unii dintre ei. Mă aflam, în a doua decadă a lunii în curs, pe litoralul românesc, într-o frumoasă stațiune, să-i zicem X. Cei mici au vrut să se plimbe cu tricicletele numeroase aflate în apropierea plajei. Merg la cel care le avea ”în gestiune”, un puștan, care mi-a spus că trebuie să las gaj cartea de identitate. Nu o aveam la mine și i-am replicat că ceea ce solicită este ilegal. Nu am avut, însă, cu cine discuta. El o ținea una și bună că asta e regula firmei. Fiind vorba de o ilegalitate, chiar dacă era minoră, am decis să semnalez acest lucru autorităților competente. Am apelat numărul unic de urgență 112 și am fost direcționat către IPJ Constanța. A răspuns un bărbat care nu și-a declinat identitatea. I-am explicat despre ce este vorba iar replica lui m-a lăsat fără replică: ”probabil acesta este regulamentul firmei”. După ce m-am dezmeticit, i-am spus că legea (pe care i-am și indicat-o), interzice atât solicitarea, cât și lăsarea ca gaj a cărții de identitate, faptele fiind contravenții. A fost rândul meu să-l las fără replică. A urmat o pauză de câteva secunde, după care a izbucnit: ”și de ce ați sunat la noi și nu mergeți la Poliția stațiunii X”? I-am explicat că sunt turist și habar n-am nici unde este sediul poliției, nici de numărul de telefon. Vizibil ușurat că scapă de mine, s-a oferit să-mi dea numărul de telefon al biroului de poliție X, birou subordonat, dealtfel, IPJ-ului pe care el, ca dispecer, îl reprezenta... Am sunat și acolo, în mare am avut aceeași discuție, pentru ca, în final, să mi se răspundă că vor trimite pe cineva la fața locului. Nu știu dacă au venit polițiștii; probabil nu, deoarece la scurt timp a venit furtuna... Nu mai povestesc în continuare, cert este că nu s-a luat absolut nicio măsură, firmele cu pricina își continuă nestingherite activitatea ilicită chiar sub nasul celor care ar trebui să o stopeze. Bine că nu le-am mai vorbit polițiștilor de protecția datelor cu caracter personal sau
de riscul ca actele de identitate să fie folosite în alte scopuri,
pentru că i-aș fi băgat în ceață de tot. Practic, discuția cu ei a fost edificatoare: habar nu aveau de lege. Și dacă nu o cunoșteau, cum să o aplice?
Degringolada din Ministerul Afacerilor Interne este, însă, și mai mare. S-a desființat structura de informații a DIPI, care asigura acoperirea informativă a mediilor infracționale. Au tot fost desființate, reînființate, comasate etc. posturile de poliție și cele de ordine publică, care, la rândul lor, asigurau o cunoaștere informativă a zonelor de competență. Dacă mai punem la socoteală și numirile în funcții de comandă a unor cadre care nu de puține ori sunt caracterizate de incompetență și, implicit, nerespectate de proprii subordonați, avem un tablou destul de realist asupra situației existente în principala instituție care trebuie să asigure siguranța și ordinea publică.
În al doilea rând, auzim vorbindu-se, astăzi, după drama de la Caracal, despre o așa-zisă incompetență de STS, care, chipurile, nu a fost capabilă să ofere o localizare precisă a locației de la care s-a efectuat apelul. Să explici că nu e treaba STS să localizeze sursa unui apel, ci doar să transmită datele brute către beneficiarul de drept? Să explici că triangulația nu oferă o localizare de metri, ci de sute de metri? Să explici că nici Poliția nu are aparatura tehnică necesară pentru o localizare precisă? Ar fi inutil; aceste lucruri nu-i interesează câtuși de puțin pe cei care țipă împotriva instituțiilor statului. Și totuși, aceasta e realitatea. De fapt, există instituții - serviciile de informații - care au capacitatea de a localiza sursa unui apel cu o precizie de câțiva centimetri. Sunt capabile ca într-un bloc de locuințe de 10 etaje să-ți indice și colțul camerei apartamentului în care se află telefonul. Aceste instituții au acordat sprijin cu succes în anii trecuți, în cazuri similare, punând în executare mandatele de supraveghere tehnică eliberate de judecători. Până când a intervenit o Curte Constituțională politizată, care a decis că acest lucru nu este constituțional. Iar unele trusturi de presă au țipat ca din gură de șarpe, condamnând ”gravele abuzuri” ale căror victime au fost, de fapt, politicienii și clientela politică coruptă. Și totul s-a blocat. Serviciile de informații nu mai pot sprijini Poliția, deși au și mijloacele tehnice, și specialiștii competenți cară să o facă. Cine este afectat de asta? Evident că societatea în ansamblu. La fel de evident, onorabilii noștri parlamentari se feresc ca de foc să adopte legi care să permită acest lucru. Știu ei de ce...
Iată, așadar, care este cauza reală a dramelor de genul celei de la Caracal: clasa politică coruptă. Acea clasă politică ce formează, de fapt, ”statul paralel”. Nu acel ”stat” trâmbițat de politicienii corupți și ”jurnaliștii” aflați în slujba lor, ci cel real. Un ”stat paralel” susținut, încă, din necunoaștere, dezinteres sau pur și simplu din prostie, chiar de o parte din societate. De acea societate care ia de bun doar ce transmit unii așa-ziși jurnaliști, fără să încerce să treacă prin filtrul propriei gândiri alegațiile acestora. Și este păcat, pentru că în acest mod se perpetuează corupția, vidul legislativ și plecarea specialiștilor din instituțiile statului, toate având ca efect logic alte viitoare drame. Și atunci, cine e de vină? Cred că ar trebui să ne uităm mai atent în jurul nostru. Sau în oglindă...
Vedem, zilele acestea, o adevărată avalanșă de acuzații aduse instituțiilor de aplicare a legii după cazul nefericit al adolescentelor ucise în Caracal de un criminal în serie.
Fără îndoială, ceea ce s-a întâmplat acolo este o dramă. O dramă speculată abil de toată mass-media românească, care a găsit un subiect de senzație ce permite acuzarea în bloc a autorităților pentru incompetență. O dramă speculată la fel de abil de unii politicieni, care se folosesc de ea pentru a-și ataca adversarii politici. Cu o săptămână și ceva în urmă, asistam la o altă avalanșă de acuze, din aceleași direcții, generată de ”cazul Sorina”, copila adoptată de o familie americană.De fapt, și jurnaliștii, și politicienii, se folosesc de nenorocirea unor familii pentru a-și atinge propriile scopuri. Este etic și moral să procedezi astfel? Păi, să vorbești de etică și moralitate în politică sau presă e cam greu...
Dacă întrebi pe vreunul din jurnaliștii sau politicienii care au înfierat cu mânie proletară autoritățile statului, de numele vreunui alt copil instituționalizat sau dispărut, va zice că-l înjuri de mamă. Evident că nu știe și nici nu-l interesează. Dacă nu e ceva care să-i servească propriului scop, pur și simplu nu-l interesează. Cu toții, însă, vor ca noi, prostimea, să ascultăm alegațiile lor. Să pară și ei interesanți... Nu le trece prin minte că atitudinea lor trezește și dezgust în rândul ”consumatorilor” de știri...
Revenind la cazul recent de la Caracal, nu putem să nu observăm că, din păcate, a fost un lanț de cauze care au generat efectul nociv, concretizat într-o dramă. Putea fi, acesta, evitat? În actualele circumstanțe, mă îndoiesc. Haideți să le analizăm puțin, pentru a identifica toate cauzele reale care au condus și conduc la astfel de nenorociri.
În primul rând, avem de-a face cu o acută lipsă de personal în instituțiile de aplicare a legii. O să mă refer doar la Poliție, deși analiza e valabilă pentru toate structurile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Toți specialiștii cu experiență, de la agent la chestor, s-au retras și se retrag în continuare din activitate, speculând o ordonanță de guvern ce le permite să se pensioneze la vârste la care au ajuns la apogeul competenței profesionale. O ordonanță dată de un partid care, în loc să guverneze, nu a fost interesat decât de protejarea propriilor lideri de mâna legii. Intuind, probabil, că atacurile concertate împotriva justiției nu vor avea efectul scontat, întrucât și polițiștii, și ofițerii de informații, în majoritatea lor, au propriile crezuri și cutume și au depus un jurământ de credință față de țară, nu față de un partid, politicienii cu pricina au luat în calcul și planul B: pensionarea anticipată a celor care aveau capacitatea de a-i trimite după gratii. Iar acest plan B a reușit. Polițiștii și ofițerii de informații au părăsit în masă sistemul, exact când societatea ar fi avut mai multă nevoie de ei. Și, cum un specialist în aceste domenii nu se face peste noapte, societatea a ajuns să solicite sprijin unei instituții care nu poate, obiectiv, să-l ofere. Pentru că nu are cu cine. Ascultam, amuzat dar și cu amărăciune, cum un ministru de interne făcea planuri de încadrare rapidă cu personal a instituției pe care o păstorea. O instituție cu un deficit de peste 10 mii de oameni. Probabil nici dacă ar fi avut inelul lui Rumburak n-ar fi reușit nici măcar să-i încadreze, darămite să mai scoată și specialiști din ei. Legat de pregătirea polițiștilor, fac o paranteză care nu are legătură cu speța de mai sus dar este edificatoare în ceea ce privește (ne)cunoașterea legii de către unii dintre ei. Mă aflam, în a doua decadă a lunii în curs, pe litoralul românesc, într-o frumoasă stațiune, să-i zicem X. Cei mici au vrut să se plimbe cu tricicletele numeroase aflate în apropierea plajei. Merg la cel care le avea ”în gestiune”, un puștan, care mi-a spus că trebuie să las gaj cartea de identitate. Nu o aveam la mine și i-am replicat că ceea ce solicită este ilegal. Nu am avut, însă, cu cine discuta. El o ținea una și bună că asta e regula firmei. Fiind vorba de o ilegalitate, chiar dacă era minoră, am decis să semnalez acest lucru autorităților competente. Am apelat numărul unic de urgență 112 și am fost direcționat către IPJ Constanța. A răspuns un bărbat care nu și-a declinat identitatea. I-am explicat despre ce este vorba iar replica lui m-a lăsat fără replică: ”probabil acesta este regulamentul firmei”. După ce m-am dezmeticit, i-am spus că legea (pe care i-am și indicat-o), interzice atât solicitarea, cât și lăsarea ca gaj a cărții de identitate, faptele fiind contravenții. A fost rândul meu să-l las fără replică. A urmat o pauză de câteva secunde, după care a izbucnit: ”și de ce ați sunat la noi și nu mergeți la Poliția stațiunii X”? I-am explicat că sunt turist și habar n-am nici unde este sediul poliției, nici de numărul de telefon. Vizibil ușurat că scapă de mine, s-a oferit să-mi dea numărul de telefon al biroului de poliție X, birou subordonat, dealtfel, IPJ-ului pe care el, ca dispecer, îl reprezenta... Am sunat și acolo, în mare am avut aceeași discuție, pentru ca, în final, să mi se răspundă că vor trimite pe cineva la fața locului. Nu știu dacă au venit polițiștii; probabil nu, deoarece la scurt timp a venit furtuna... Nu mai povestesc în continuare, cert este că nu s-a luat absolut nicio măsură, firmele cu pricina își continuă nestingherite activitatea ilicită chiar sub nasul celor care ar trebui să o stopeze. Bine că nu le-am mai vorbit polițiștilor de protecția datelor cu caracter personal sau
de riscul ca actele de identitate să fie folosite în alte scopuri,
pentru că i-aș fi băgat în ceață de tot. Practic, discuția cu ei a fost edificatoare: habar nu aveau de lege. Și dacă nu o cunoșteau, cum să o aplice? Degringolada din Ministerul Afacerilor Interne este, însă, și mai mare. S-a desființat structura de informații a DIPI, care asigura acoperirea informativă a mediilor infracționale. Au tot fost desființate, reînființate, comasate etc. posturile de poliție și cele de ordine publică, care, la rândul lor, asigurau o cunoaștere informativă a zonelor de competență. Dacă mai punem la socoteală și numirile în funcții de comandă a unor cadre care nu de puține ori sunt caracterizate de incompetență și, implicit, nerespectate de proprii subordonați, avem un tablou destul de realist asupra situației existente în principala instituție care trebuie să asigure siguranța și ordinea publică.
În al doilea rând, auzim vorbindu-se, astăzi, după drama de la Caracal, despre o așa-zisă incompetență de STS, care, chipurile, nu a fost capabilă să ofere o localizare precisă a locației de la care s-a efectuat apelul. Să explici că nu e treaba STS să localizeze sursa unui apel, ci doar să transmită datele brute către beneficiarul de drept? Să explici că triangulația nu oferă o localizare de metri, ci de sute de metri? Să explici că nici Poliția nu are aparatura tehnică necesară pentru o localizare precisă? Ar fi inutil; aceste lucruri nu-i interesează câtuși de puțin pe cei care țipă împotriva instituțiilor statului. Și totuși, aceasta e realitatea. De fapt, există instituții - serviciile de informații - care au capacitatea de a localiza sursa unui apel cu o precizie de câțiva centimetri. Sunt capabile ca într-un bloc de locuințe de 10 etaje să-ți indice și colțul camerei apartamentului în care se află telefonul. Aceste instituții au acordat sprijin cu succes în anii trecuți, în cazuri similare, punând în executare mandatele de supraveghere tehnică eliberate de judecători. Până când a intervenit o Curte Constituțională politizată, care a decis că acest lucru nu este constituțional. Iar unele trusturi de presă au țipat ca din gură de șarpe, condamnând ”gravele abuzuri” ale căror victime au fost, de fapt, politicienii și clientela politică coruptă. Și totul s-a blocat. Serviciile de informații nu mai pot sprijini Poliția, deși au și mijloacele tehnice, și specialiștii competenți cară să o facă. Cine este afectat de asta? Evident că societatea în ansamblu. La fel de evident, onorabilii noștri parlamentari se feresc ca de foc să adopte legi care să permită acest lucru. Știu ei de ce...
